Doctor Wine
Home Arhiva articole Degustari Un Sauvignon pentru colecția de Timbru’s….

20170616_180830Bravo-Wine nu produce un Sauvignon Blanc exploziv, de lume nouă, cu care trebuie să te împrietenești de la „prima vedere” sau să-l învârți mult timp în pahar ca să-i mai domolești „atacul” asupra simțurilor olfactive. Produce un Sauvignon corect, mai suav, mai elegant, mai băubil și mai de “cursă” decât multe altele.

Știu că nu sunt pe aceeași „lungime de undă” cu iubitorii de vin din Chile, sau chiar de iubitorii de vinuri cu drojdii selecționate și de parfumuri care “te dau pe spate”. Este o opțiune, nu am nimic cu acele vinuri, nu am nimic cu cei care le consumă, le beau și eu dacă nu am unul mai domol în parfumuri. Și-n preț.

Cred că ar trebui să analizăm puțin și acest criteriu de evaluare al vinului, mai ales noi sommelierii, cei care trebuie să-l mai și recomandăm în restaurante sau la diferite evenimente. Atunci când îl privești pe client cum caută preparatul mai ieftin, poate chiar nepotrivit pentru sezon, dar acceptabil la preț, iar tu trebuie să-i recomanzi și un pahar cu vin, corect (la preț) „dar să fie bun….” chiar nu știi ce sa-i spui. TIMBRUS oferă o variantă foarte acceptabilă.20170616_180844

O descriere tipică de sommelier, la un concurs, pentru acest vin ? Chiar îmi era dor..

  • culoarea este galben pai cu vene verzui și tușe aurii strălucitoare în pahar, cu o frumoasă așezare pe bolul acestuia, semn că extractul și alcoolul sunt prezente în cantitate îndestulătoare.
  • olfactiv este tipic, caracterizat de note vegetale de ardei gras verde, soc și frunze de roșii. Aceste note sunt urmate de tuse citrice, vagi tonuri minerale de cremene.
  • gustativ se sprijină pe o puternică vena acidă care se împletește armonios cu o mineralitate și un corp bine conturat. Un final lung, plăcut, mineral și suculent.
  • asocierile pentru acest vin sunt foarte complexe și îl recomand în special preparate mai aromate dar în particular pentru un orez cu 4-5 fire de baby-sparanghel și fructe de mare.                                                                                                                                       De reproșat ? Aceeași contra etichetă care transmite foarte puține date despre vin, în afara celor obligatorii, prea mult spațiu acordat unei fotografii a enologului.

Doctor Wine

Lasa un mesaj